Penajul la porumbeii voiajori
21:29, Vineri, 10.10.2008
Penajul la porumbeii voiajori
Nu se poate spune ca exista corelatii intre penaj si capacitatea sportiva la porumbeii voiajori. Este adevarat ca se prefera un penaj fin, matasos, moale si stralucitor. Am intalnit acest tip de penaj la linii internationale de porumbei cum ar fi: Fabry, Delbar, Bricoux, Van Bruaene etc. Dar in contrast cu acestia, am intalnit si linii internationale de porumbei de valoare, in care penajul era mai sarac, cum ar fi: Symons, Devriendt, Cattrysse, Stichelbout (Marcel Desmet). Piet de Weerd scria despre acest lucru: `Se vede, acesti porumbei poarta un costum simplu, dar daca ne uitam mai bine este construit dintr-un material indestructibil. Si acestia si ceilalti poarta pecetea renumelui mondial`. Deci este obligatoriu penajul moale, dens? Nu, este doar frumos.
Intr-un publicatie straina de specialitate se scria ca penajul uscat indica anumite defecte ale organelor interne sau poate fi determinat de o hranire saraca in proteine si minerale in perioada naparlirii. Eu spun insa ca acest tip de penaj poate fi determinat genetic, fiind caracteristic unor linii. Si cand spun acest lucru ma bazez pe observatiile mele: porumbeii crescuti si hraniti in acelasi adapost au prezentat fie penaj matasos (Delbar, Fabry) fie penaj saracacios si uscat (Symons). Daca insa analizam performantele sportive, cei cu penaj uscat sunt mult inaintea celorlalti.

Corelatii intre penaj si capacitatea sportiva
Este evident ca intre calitatea penajului si capactitatea sportiva nu exista corelatii stranse. Profesional ar trebui, insa, sa consideram mai valoroase penele matasoase fata de cele groase sau lipsite de finete.
Finetea unui penaj este influentata, in general, de cantitatea de pudra eliberata ce influenteaza pozitiv rezistenta la umiditate. Porumbeii cu un penaj exagerat de bogat sunt in general porumbei lenti. Foarte putine pasari rapide au un penaj bogat si frumos, cei mai multi cu un asemenea penaj abia reusesc, cu mare greutate, sa se claseze in coada clasamentului. Deci, fara indoiala, penajul mult prea bogat inseamna balast.
Evaluarea penajului porumbeilor proprii am facut-o pe alte criterii: am urmarit, dupa ce au facut baie, carora li se usuca cel mai repede penele. Acestia au penajul mai bun si este o metoda prin care nici nu trebuie sa-i ating macar. Dar porumbeii cu penajul cel mai bun nu sunt neaparat si cei mai buni performeri.
In concluzie, un penaj exceptional influenteaza foarte putin, in sens pozitiv, performanta sportiva, asa cum si un penaj slab o influenteaza foarte putin, in sens negativ.
Alfonz Anker