Articole
Sondaj
Licitatii / Vanzari
Intrebari
Concursuri / Clasamente
Uniuni / Cluburi
Galerie Foto/Video
Sfatul Medicului
Opinia Specialistului
Pagina principala Materiale Video Crescatorii Diverse English Section Chinese Section FRSC Expozitii For Fun Porumbei de top Comentariile etapei Pagina incepatorului Porumbei pierduti Romania In Direct Contact



Newsletter

Introduceti adresa de email pentru a primi ultimile noutati de la Romanian Racing Pigeons.
In anul 2017 ati participat pe columbodroame? Sunteti multumiti de rezultatele obtinute?
Da
Nu
Acceptabil
Nu am participat

Rezultate sondaj

ACKA - porumbei de agrement si ornament
Oneloft Race Nanjing China
UNIUNEA COLUMBOFILILOR PROFESIONISTI DIN ROMANIA
Brieftaubenmarkt - Germany
Cupe-medalii-For-Champions
Freialdenhofen & Sohnen - Germania
Site columbofil www.chinaxinge.com
Produse columbofile Corabia
Site-ul columbofil EBPigeon.com
FarmaVet - produse de uz zooveterinar si ptr porumbei
Firma YU YING IMPEX SRL - Accesorii columbofile
Crescatoria TITA - ANDU
Columbodromul Porumbei de Top
Columbodromul international TRANSILVANIA
Columbodromul GOLDEN RACE, Urlati, Prahova
Columbodromul SUPREM
Columbodromul international ORIZONT - Baicoi, Prahova
Dr Adrian Colniceanu produse columbofile
Columbodromul DALLES BUCSANI
Crescatoria MUNTEAN VASILE - Sibiu
Columbodromul international BRASOV

Rase, nume si ochi


17:23, Miercuri, 08.10.2008



 

Rase, nume şi ochi
 
                                                                                                                                de Ad Schaerlaeckens

Cand un crescator din Olanda sau Belgia obtine rezultate remarcabile la concursuri, străinii care caută păsări bune devin interesaţi de porumbeii acestuia. Şi prima întrebare la care campionii din Olanda şi Belgia trebuie să răspundă este urmatoarea: `Ce rasă aveţi? Ce rasă?` – Campionii din Olanda şi Belgia adesea nu înţeleg intrebarea.
`Ce vrea omul ăsta, o rasă sau o pasăre bună?` – se întreabă ei. Nu este ciudat pentru că majoritatea păsărilor din Europa sunt produşi din încrucişari. In plus de asta, întrebarea care se pune `exista rasă pură cu adevărat?` – în opinia mea nu exista.

Hofkens este un mare nume în special în America. El a fost măcelar şi a locuit aproape de mine.
A făcut parte din generaţia veche de columbofili, dar cu toate astea am fost buni prieteni. De aceea in doua randuri m-a rugat să organizez o licitaţie pentru el. Aceasta bineinteles pe vremea cand era in viata. Datorită activităţilor mele legate de organizarea unor astfel de licitaţii sunt bine informat in legatura cu păsările sale, cu rezultatele sale şi cu originea păsărilor sale.
Ei bine, nici chiar domnul Gust Hofkens nu credea în rasă şi nu a căutat niciodată să aibă una. Mai tarziu, după moartea sa, alţi columbofili vor să demonstreze că au in crescatorie porumbei din `rasa Hofkens`. Dacă Hofkens ar putea să citească publicaţiile despre el şi despre `rasa` lui, care au apărut după moartea sa, probabil s-ar întoarce în mormant.
 
 
În America dar nu numai, exista crescători care pretind că au rasa Hofkens pură, in conditiile in care nici macar Hofkens nu a pretins vreodata sau nu a căutat să ţină o familie `pură`. El a căutat întotdeauna păsări mai bune. A cumpărat porumbei de oriunde, cu condiţia să fie buni, preferabil de la concurenţi din zona sa si de la columbofilii care il băteau în concursuri. Atunci cand Hofkens a murit, toate păsările sale au fost licitate. Cat de popular a devenit acesta dupa moarte se poate vedea si din faptul că cu cateva zile înainte ca licitaţia să aibă loc, o parte dintre păsări au fost furate în ciuda pazei pe care poliţia o asigura. Personal am încă listele cu porumbeii scosi la licitaţie.
Acestea arată că o treime dintre păsările sale erau importate şi porumbeii pe care îi avea de la alţi crescatori erau păsări care nici măcar nu purtau un inel de identificare al lui Hofkens. Altă treime a reprodus-o din păsările pe care le-a importat. Şi despre porumbeii cu părinţi şi bunici reproduşi de Hofkens însuşi ce se poate spune?
Cu greu se poate spune că el avea astfel de păsări. Experţii care au cumpărat porumbei la licitaţii, au inceput ulterior sa pretinda că au `rasă Hofkens` chiar dacă erau porumbei care nu au fost reproduşi de Hofkens sau porumbei pe care Hofkens i-a reprodus din păsări pe care le-a achiziţionat el însuşi din altă parte.
Vă voi da un alt exemplu: Jan Aarden este un nume faimos peste tot în lume cu porumbeii sai de fond. Acum, la cîteva decenii după moartea sa, mulţi oameni din Olanda pretind că au rasă pură Jan Aarden. Majoritatea dintre ei ştiu bine că numele se vinde. Şi trebuie sa ma intreb inca o data daca acesta este adevărul? Ca şi Hofkens, Jan Aarden a fost întotdeauna în căutarea celor mai buni porumbei, el cumpărand păsări de pretutindeni şi totuşi nu a fost un concurent cu rezultate extraordinare. Trebuie spus că mai tarziu, dupa moartea sa, alţi crescători au avut succese cu descendenţi ai porumbeilor săi. Dar acestia nu au `o rasă` Aarden nicidecum. Cum am spus mai înainte, în special columbofilii americani sînt naivi. Ei susţin că au porumbei puri Bekaert, puri Wegge, puri Verheye, puri Hansenne, puri Bricoux, puri Huyskens van Riel, puri Genette, etc, etc, etc. nume complet necunoscute pentru tanăra generaţie de columbofili din Europa.
 

De exemplu Wegge şi Huyskens van Riel. Păsările Wegge au fost licitate în anul 1903. Din nou aceeaşi poveste. Ei au fost toţi încrucişaţi. Acum, aproape un secol mai tîrziu, americanii pretind că ei au porumbei Wegge puri. Nu este ridicol sa afirmi acum acest lucru?
Porumbeii Huyskens van Riel sunt de asemenea puri în ţări străine. Oricum Georges, fiul lui Jef van Riel, recunoaşte că în păsările sale nu a mai rămas mult sange din cel al porumbeilor tatălui său. Şi dacă ar exista o singură persoană în lume care ar putea avea rasa Huyskens van Riel, aceasta nu ar putea fi decat el. Dar Georges este un om cinstit care nu vrea să abuzeze de numele tatălui său. Mai mult decat atat, porumbeii tatălui său care distrugeau cursele în anii `40 şi `50 au fost produşi din încrucişări. În anul 1946, Jef van Riel a cumpărat mai multe ouă de la Jos van den Bosch. El a încrucişat porumbeii obţinuţi cu porumbeii săi şi rezultatul a fost o explozie de păsări de excepţie.
Pe cei mai buni concurenţi (campionii din Olanda şi Belgia) nu îi interesează rasele şi nu îi interesează deloc numele atunci cand vor să cumpere porumbei. Presa creeaza nume şi este amuzant şi trist în acelaşi timp să vezi în prezent că oameni oarecare, care sunt complet necunoscuţi în Olanda şi Belgia în ceea ce priveşte rezultatele în concursuri, sunt faimoşi peste tot în lume pentru numele de porumbei pe care ii detin.
Acestia nu pot să prezinte rezultate, dar punctul lor puternic este acela că aceşti `tigri ai hartiilor` ştiu cum să manipuleze presa. Ei fac publicitate, ştiu ce doresc oamenii sa auda: rase, pedigree impresionante şi fotografii şi de asemenea oferă oamenilor ceea ce aceştia doresc, adica rase, pedigree impresionante şi poze. Se pare ca afacerea lor este una bună pentru ca acestia vand.
In realitate acesti tipi au alte calităţi decat să reproducă porumbei buni: au un nas bun pentru bani. Este destul de frustrant pentru campionii adevăraţi, cu păsări de excepţie, să vadă japonezi, americani şi taiwanezi cumpărand aceste `păsări de hartie`.
Aţi auzit vreodată de William Geerts? Sigur aţi auzit. Aţi auzit vreodată de un bătran numit Fons Jacobs?
Probabil că nu. Dar păsările bătranului Fons Jacobs l-au făcut celebru pe Geerts.
Deci care este concluzia? Foarte mulţi campioni din Olanda şi Belgia au devenit faimoşi cu porumbei proveniţi de la columbofili complet necunoscuţi. Aceşti `necunoscuţi` sunt adevăraţii campioni. Ei nu isi fac publicitate, nu plătesc agenţi pentru publicitate pentru ca nu le place publicitatea şi nu vor să plătească exportatori sau importatori de porumbei să dea pentru ei `marea lovitură`. Pentru că banii nu sunt atat de importanţi pentru ei. Ceea ce îi face fericiţi sunt porumbeii buni şi rezultatele bune. Pentru aceşti oameni presa `poate să se ducă dracului`. Ei vor să caştige concursuri, alţii pot să aibă faimă.

Domnul X şi vecinul său `omul Janssen`
Vreau să inchei acest articol cu încă un exemplu. Acesta este `omul Janssen`. Un tip cu mulţi porumbei direct din crescătoria fratilor Janssen. Ca competitor el nu înseamnă nimic, dar in schimb este cunoscut peste tot în lume. Printr-o coincidenţă vecinul său, domnul X este un mare campion şi este greu de învins în concursuri. Domnului X îi pare rău de slabele rezultate ale `omului Janssen` şi la fiecare sfarşit de săptămînă speră că acest om va prinde o cursă bună. Dar în zadar. Vecinul este doar un pierzător.
În realitate multi columbofili din lumea intreaga vor sa aiba porumbei de la acest pierzător. Adesea se întamplă ca ei să se oprească şi să-l întrebe pe domnul X unde locuieşte faimosul `om Janssen`. Ceea ce aceşti vizitatori străini nu-şi dau seama este că nu `omul Janssen` este adevăratul campion, ci omul pe care îl întreabă adresa sa.  De ce? De ce? - întreb adesea - columbofilii străini nu întreabă despre rezultate cand cumpără păsări? Ei vor să obţină rezultate bune dar cand cumpără păsări doresc nume şi rase. Şi …. să nu uit, ei vor porumbei cu ochi speciali. Ochi cu o culoare `bogată` – aşa numiţii ochi de reproducători. Ce le place la aceşti porumbei cu ochi bogaţi? Nu ştiu. Ceea ce ştiu este că ştiinţific ochii nu înseamnă nimic. Încă o dată, în America columbofilii sunt înnebuniţi după semnele din ochi.
Faptul că nu avem un cuvant in limba olandeza pentru `semn în ochi` spune destul. Păsări bune! Asta vor columbofilii din toată lumea. Dar dacă cumpărătorii străini ar şti de rezultatele slabe ale unor cunoscute nume europene, le-ar ieşi ochii din orbite de uimire. Dar le-ar ieşi ochii şi mai mult din orbite dacă ar cunoaşte rezultatele senzaţionale ale experţilor ale căror nume le sunt complet necunoscute! A cui este vina?
 

Aşa cum am spus mai înainte: mass media si presa sunt vinovate de acest lucru. Unul dintre motivele pentru care am spus OK atunci cand domnul Lin m-a rugat să scriu în locul lui în această revistă este că eu consider că fiecare om care scrie despre porumbei are datoria de a deschide ochii oamenilor cărora li s-a spălat creierul prea mult în trecut, în această lume materialistă.






Rase, nume si ochiPorumbelul calator, adevarat monument de intelepciune - Dr. Mircea BiliusDr. Mircea Bilius - Relatia dintre ochii porumbelului calator si calitatile sportive
Nume
Email
Comentariu
Cod securitate
Cod securitate

Contact - Regulament
Copyright © 2008 - 2017 RRP. Toate drepturile rezervate.