Articole
Sondaj
Licitatii / Vanzari
Intrebari
Concursuri / Clasamente
Uniuni / Cluburi
Galerie Foto/Video
Sfatul Medicului
Opinia Specialistului
Pagina principala Pigeon International Crescatorii Diverse English Section Chinese Section FRSC Expozitii For Fun Porumbei de top Comentariile etapei Pagina incepatorului Porumbei pierduti Romania In Direct Contact

Newsletter

Introduceti adresa de email pentru a primi ultimile noutati de la Romanian Racing Pigeons.
Intentionati sa participati cu porumbei pe columbodroame in 2024?
Da
Nu
Inca nu m-am decis

Rezultate sondaj

Federatia Romana de Sport Columbofil
UNIUNEA COLUMBOFILILOR PROFESIONISTI DIN ROMANIA
ACKA - porumbei de agrement si ornament
Inscriere columbodroame Europa
Welcome to DERBY CORABIA
Crescatoria MUNTEAN VASILE - Sibiu
Columbodromul PIGEON BEST - Prahova
Columbofil Banc Marius Dej
Produse Porumbei CORABIA
Derby CORABIA Winter
Columbodromul SUPREM

Ad Schaerlaeckens - Despre olandezi, belgieni si `ceilalti`


13:12, Miercuri, 01.10.2008



 

Despre olandezi, belgieni si ``ceilalti``
deAd Schaerlaeckens
 
Nu stiu cati columbofili straini m-au vizitat de-a lungul timpului, dar cred ca se apropie de o mie. Ei vin de pretutindeni, inclusiv din Taiwan, dar majoritatea sunt americani, germani si japonezi. Cei mai multi dintre acesti columbofili viziteaza campionii din Olanda si Belgia dintr-un singur motiv: vor sa cumpere porumbeii nostri.
Si de ce vor sa cumpere porumbeii nostri? Pentru ca au impresia ca porumbeii nostri sunt mai buni. Dar oare asa stau lucrurile? Sunt oare porumbeii din Olanda si Belgia mai buni decit porumbeii, sa spunem, din Taiwan sau din alte tari? Crescatorii care afirma ca porumbeii olandezi si belgieni sunt valorosi si toti porumbeii din alte tari sunt mai putin valorosi fac o mare greseala. Si in Olanda si in Belgia exista porumbei fara valoare, de valoare medie sau foarte valorosi. Personal ii cunosc pe majoritatea campionilor din Belgia si Olanda fie ca sunt mai necunoscuti sau sunt nume mari. Si nu cred ca gresesc atunci cand afirm ca toti acesti campioni, indiferent cat de mari sunt, se bucura pentru fiecare porumbel bun pe care il reproduc. Si in Japonia, America, Africa de Sud si in Taiwan sint pasari bune. Motivul pentru care multe pasari de exceptie din Olanda si Belgia se vand in Taiwan are ca in spatele sau dorinta de a obtine porumbei mai buni in tara in care se importa.
Daca vorbim despre calitatea medie a porumbeilor, aceasta este o alta poveste. Poate ca aceasta calitate medie in Olanda si Belgia este mai ridicata decat in alte tari si pentru simplul motiv ca aici competitia este mai puternica. In prezent in Belgia si Olanda exista peste 100.000 columbofili inscrisi. In trecut numarul lor trecea de 300.000, dar acest lucru se intampla acum aproape o jumatate de secol. Pe langa aceasta, in Belgia si Olanda se organizeaza foarte multe concursuri cu peste 10.000 de porumbei angajati. Exista deci foarte multi experti care concureaza intre ei si foarte multe pasari inscrise in competitii. De aici rezulta o competitie puternica care in mod normal conduce la o calitate medie mai buna la porumbeii voiajori si ocazional apare si cate un super-porumbel. Faima porumbeilor din Olanda si Belgia este de asemenea atat de mare deoarece radacinile sportului columbofil sunt aici. Dar pentru a analiza mai in amanunt acest aspect ar trebui sa ne intoarcem in istorie cu peste un secol.

Diferenta
Ciudatenia despre strainii care cumpara porumbeii olandezi si belgieni este ca dorintele lor sunt diferite. Ceea ce acestia au in comun este ca ei sunt foarte mult influentati sau chiar `au creierii spalati` de catre presa columbofila. Am sa intru mai mult in detalii in continuare:

Cumparatorii germani
Ceea ce majoritatea dintre ei vor sa cumpere sunt pui de 4 saptamini, dar nu vor puii cei mai ieftini. Daca oferi unui german un pui sa spunem cu 250 $ si unul pentru dublul pretului, el il va cumpara pe cel mai scump deoarece germanii gandesc rational. Pentru mai multi bani ai o masina mai buna decat pentru mai putini bani. Pentru mai multi bani ai o camera la hotel mai buna decat pentru mai putini. Pentru mai multi bani ai o casa mai frumoasa decat pentru mai putini.
Ei gandesc ca si in cazul porumbeilor este la fel dar orice columbofil destept stie ca acest lucru nu este adevarat intotdeauna. In cazul puilor poti sa cumperi porumbei buni, chiar pasari exceptionale, cu bani multi dar si cu bani mai putini. Poti chiar sa ii primesti gratuit pentru simplul motiv ca nimeni in lume nu poate spune cu exactitate daca un pui de patru saptamini este de valoare sau nu.
Eu personal am reprodus porumbei de exceptie din porumbei tineri (yearlingi) si care nu obtinusera rezultate deosebite in concursuri, dupa cum am reprodus si porumbei prosti din parinti care au fost super-campioni.
 

Cumparatorii americani
In opinia mea acestia sunt cei mai naivi dintre toti. Singurul lucru care conteaza pentru ei este rasa. Aceasta pentru ca ei au creierul spalat de catre revistele americane din domeniul columbofil. Oamenii de aici isi fac reclama si se lauda cu pasari ale columbofililor olandezi si belgieni cunoscuti doar datorita originii lor.
In ceea ce priveste clasa acestor pasari ei fac de asemenea aceeasi greseala: iubesc pasarile mari cu `spate puternic` si cu `talia joasa`. Oricum, porumbeii cu spate puternic si cu talia joasa sint depasiti in prezent la zbor. Pasarile moderne sunt mai mici, cu spate ingust si nu cu `talie joasa`.

Cumparatorii japonezi
Japonezii vor sa cumpere campioni. Preferabil campioni zburatori pe distante lungi si cu rezultate obtinute in concursuri in care au fost angajate mii de pasari. Asta nu este un lucru ciudat deoarece in Japonia zborul pe distante lungi este la moda. Problema lor este ca ei nu realizeaza ca un campion poate sa fie o pasare norocoasa. Pentru o pasare care castiga locul 1 National la o cursa de fond ei platesc chiar de cinci ori mai mult decit pentru castigatorul locului 2. Totusi este posibil ca cel care castiga locul 2 sa fie mai bun decat campionul din aceeasi cursa. Cand vantul bate dinspre Est sunt avantajate pasarile care locuiesc pe coasta de Vest, aproape de Marea Nordului. Dar porumbelul unui crescator care locuieste in estul Olandei, aproape de granita cu Germania, care castiga locul 10 National trebuie sa munceste mai mult in acel concurs decit campionul national, datorita asezarii dezavantajoase a crescatoriei sale avand de infruntat vantul care ii micsoreaza viteza de zbor.

Cumparatorii taiwanezi
Cumparatorii taiwanezi sunt cei mai destepti. Sa nu credeti ca vreau sa ii flatez pe cititorii taiwanezi dar acesta este adevarul. De ce cred ca ei sunt mai destepti? Pentru ca nu sunt atat de mult interesati de campioni si pentru ca stiu ca acestia pot sa fie campioni norocosi. Ei vor porumbei ASI, pasari care obtin performante deosebite in multe curse, deci pasari mult mai constante. Cu aceste pasari ai intr-adevar mai multe sanse de reusita.

Realitatea
Esential cand cumperi pasari este ca trebuie sa realizezi ca acestea nu sunt superporumbei. Nu la toti le place sa auda acest lucru. De fiecare data cand am scris in revistele de specialitate din Europa ca porumbeii campioni reproduc mai multi porumbei prosti decat buni, mai multi campioni mi-au contestat afirmatia. Motivul pentru care m-au contrazis este in continuare dorinta lor de a vinde cat mai multi porumbei posibil din respectivii campioni. Odata intr-unul dintre articolele mele aparute in NPO am scris (revista nationala in Olanda cu aproximativ 25.000 de abonati) ca nici un columbofil nu reproduce 2 superporumbei in fiecare an, indiferent de numarul de cupluri de reproducatori pe care il are. Daca exista cineva care poate afirma ca reproduce 10 superporumbei intr-o perioada de 5 ani eu il astept sa imi confirme acest lucru. Dar nimeni nu are 10 superporumbei in crescatorie. Prin cele ce am afirmat mi-am provocat  cititorii sa imi demonstreze ca ma insel si nimeni nu a facut asta pana acum, adica nimeni nu mi-a trimis rezultatele celor mai buni 10 porumbei.
Cu privire la acest aspect trebuie sa tineti seama de faptul ca in Europa puteti sa concurati cu porumbeii atat: ca pui, ca yearlingi, ca porumbei de 2 ani, de 5 ani, nu are nici o importanta. Si stiti care este rezultatul acestui fapt? Nimeni nu a avut curajul sa vina si sa imi arate rezultatele celor mai buni 10 porumbei ai sai. Ca sa realizati ce inseamna acest lucru, trebuie sa stiti ca majoritatea crescatorilor reproduc cel putin 50 de pui pe an si atunci cand nimeni nu are curajul sa-mi arate rezultatele celor mai buni 10 porumbei ai sai, puteti sa va dati seama singuri de ceea ce inseamna acest lucru. In trecut crescatorii nu reproduceau atat de multi pui cum fac azi. Motivul este ca cei de astazi considera ca ai nevoie de mult noroc pentru a avea o pasare de exceptie in voliera. Cu cat reproduci mai multi pui cu atat ai mai multe sanse sa obti un super porumbel. Poti sa compari aceasta cu sistemul de la loterie. Cu cat iti cumperi mai multe bilete la loterie cu atat ai mai multe sanse de castig. Aceasta este valabil pentru crescatorii mici dar in aceeasi masura si pentru campioni.
Ceea ce multi columbofili straini trebuie sa inteleaga este ca un porumbel nu este bun pentru ca a fost reprodus de catre Janssen, Grondelaers, Verbruggen, Klak, Van de Wegen, Toye sau oricine ar fi. Cu pasari de la campioni ca acestia ai mai multe sanse de succes, dar totul se opreste aici. Niciodata nu esti sigur. In opinia mea acesta este cel mai bun lucru in acest sport. Daca ai fi sigur de calitatea unei pasari, aceasta ar insemna sfarsitul sportului pentru ca pasarile bune ar ajunge curand doar in mainile oamenilor  bogati.
 

Alta cale
Deoarece oamenii din toata lumea vin sa cumpere porumbeii nostri este clar ca acest lucru il fac campionii. Dar cind campionii din Olanda si Belgia incearca sa-si imbunatateasca calitatea susei lor de porumbei acestia actioneaza diferit fata de cumparatorii straini. Ei au alte criterii: `spre deosebire de straini, pe noi nu ne intereseaza rasele si … pedigreele nu sunt sfinte pentru noi`. Multi crescatori buni cu adevarat nici nu au pedigree la pasarile lor. Adesea s-a intimplat ca cumparatorii straini cautau sa cumpere un porumbel bun iar cand proprietarul era intrebat despre pedigreu, proprietarul raspundea: `Pedigree ? Ce este acesta?` Oamenii pedigreelor din Olanda si Belgia spun uneori: `multi cumparatori straini cumpara pedigree si primesc un porumbel gratis pentru el`. Altii spun: `cu cat este mai detaliat pedigree-ul, cu atat mai putin valoroasa este pasarea`.
Comentariile care apar in pedigree trebuie sa ascunda lipsa calitatii pasarii. Spre deosebire de cumparatorii straini pe noi nu ne intereseaza numele. Motivul este ca noi nu avem creierul spalat. Pedigreele nu conteaza, numele nu conteaza, rasele nu conteaza. Singurul lucru care conteaza sunt rezultatele!! Pentru aceasta suntem in pozitie privilegiata. Noi vedem si stim despre rezultatele porumbeilor si crescatorilor, strainii nu. Ei depind de ceea ce li se spune sau ceea ce se publica in revistele de specialitate din tara lor. Aceste aparitii sunt adesea platite pentru ca au in spate intentia de a vinde, vinde si iar vinde. Pentru ca vanzarea este obiectivul principal al majoritatii crescatorilor europeni ai ai agentilor lor din Europa si de pretutindeni. Cand citesti un articol despre o voliera este bine sa-ti pui inainte 2 intrebari:

1) de ce a fost scris acest articol despre respectiva voliera?
2) de catre cine a fost scris?

Spre deosebire de cumparatorii straini, pe noi nu ne intereseaza despre semnele din ochi sau culoarea ochilor atunci cand cumparam pasari. Si spre deosebire de cumparatorii straini noi studiem rezultatele persoanei de unde vrem sa cumparam. Intr-un alt articol va voi prezenta mai multe detalii pe aceasta tema.
 






Despre sanatatea si selectia porumbeilor - articol aparut in Jurnalul National, 3 oct. 2010Ad Schaerlaeckens - Despre olandezi, belgieni si `ceilalti`Articol despre porumbeii fratilor Cattrysse - partea a 2-a - autor GamoO problema din ce în ce mai mare - articol de Ad SchaerlaeckensCursa de la Barcelona - de Ad Schaerlaeckens - partea 1


Comentarii

postat la 16:53, Joi, 02.10.2008 de Filipache Adrian

Sper articol de la super scriitor. Fara cuvinte.

postat la 23:21, Vineri, 03.10.2008 de George

Si mie mi-a placut mult articolul. Daca mai aveti si altele scrise de acelasi autor asteptam sa le publicati.

postat la 03:48, Miercuri, 06.10.2010 de Florin

superb articolul, sunt multe chestii pe care acest maestru le repeta de mai multe ori in artocolele sale. Poate , poate ne-om invatza. Excelent si siteu-ul
Nume
Email
Comentariu

Contact - Regulament
Copyright © 2008 - 2024 RRP. Toate drepturile rezervate.